Presiunea pusă pe umerii sportivilor sud-coreeni care participă la Jocurile Olimpice de la Londra în competiţia de taekwondo este imensă. Orice revenire în ţară fără medalie este tratată ca o trădare naţională.




Mândria sud-coreenilor pentru sportul lor naţional este atât de mare încât sportivii care merg la Londra pentru a concura la taekwondo nu au voie să se întoarcă acasă fără medalia de aur, relatează Reuters.

După o campanie eşuată la Atena în 2004, când au reuşit să cucerească doar două medalii de aur, sud-coreeni au revenit în forţă la Beijing, toţi cei patru luptători obţinând medalia de aur. Pentru Londra orice deznodământ cu mai puţin de patru medalii va fi considerat un eşec.

"Taekwondo este sportul nostru naţional, este originar din Coreea, astfel că suntem presaţi să obţinem cât mai multe medalii de aur", a declarat Kim Sei-hyeok, managerul general al echipei naţionale de taekwondo.

Taekwondo a devenit sport olimpic după ce a fost prezentat ca disciplină demonstrativă la Seoul în 1988. În scurt timp, disciplina a ajuns una dintre cele mai populare forme de arte marţiale din lume şi a fost inclusă în programul Jocurile Olimpice.

Recent, însă, au existat mai multe cereri ca prezenţa sportului la Olimpiadă să fie reevaluată din cauza unui sistem de punctare dificil de urmări şi a acţiunii greoaie din timpul luptelor.



Foto: news.xinhuanet.com

Jocuri Din Aceias Categorie

0 comments:

Trimiteți un comentariu