Horia Tecău speră să câştige o medalie la Jocurile Olimpice de la Londra

luni, 9 iulie 2012

Horia Tecău speră să câştige o medalie la Jocurile Olimpice de la Londra
Învins pentru al treilea an la rând în finala de dublu de la Wimbledon, Horia Tecău îşi îndreaptă acum atenţia spre Jocurile Olimpice de la Londra, de unde speră să se întoarcă cu o medalie.




„Abia aştept să ajung la Jocurile Olimpice. Am onoarea să fiu şi portdrapel şi va fi foarte emoţionant pentru mine”, a declarat Tecău, duminică, la revenirea în ţară.

La Olimpiadă, Horia va face pereche cu Adrian Ungur în proba de dublu şi nu este exclus să participe şi la dublu-mixt, alături de una dintre cele patru jucătoare din România prezente la Londra.

„Cu Adrian nu am mai jucat din perioada junioratului şi de aceea va fi puţin mai greu. Sperăm să ne sudăm însă ca echipă, să luăm o medalie şi să producem o surpriză. Abia aştept, o să se joace tot la Wimbledon. Nu avem obiective, nu avem presiune asupra noastră, vom juca relaxaţi şi o să încercăm să facem surpriza”, a precizat jucătorul de 27 de ani.

În privinţa finalei de la Wimbledon, Horia Tecău recunoaşte că este dezamăgit, însă a spus că nu va renunţa până când nu va cuceri titlul la All England.

„A fost un meci bun, o finală echilibrată, iar diferenţa s-a făcut la doar două puncte, foarte important, aşa cum se întâmplă de obicei în tenis. E dureros să pierzi, dar jocul nostru s-a îmbunătăţit pe parcursul turneului. Ne-a lipsit un pic de şansă. 'Se poate mai sus de locul doi şi nu mă voi lăsa până nu voi câştiga”, a spus tenismenul român.

Horia Tecău şi Robert Lindstedt (foto) au pierdut sâmbătă a treia finală consecutivă de dublu la Wimbledon, după ce au fost învinşi de perechea Jonathan Marray (Marea Britanie)/Frederik Nielsen (Danemarca), în cinci seturi.

Foto: Mediafax/AFP

Jocuri Din Aceias Categorie

0 comments:

Trimiteți un comentariu